Schiatul, un sport de iarnă popular pentru clasele mijlocii din Europa, este mult mai vechi decât cred mulți oameni: rămășițele schiurilor din lemn au fost găsite în Scandinavia, care datează de mii de ani. Schiul a început ca un mijloc de supraviețuire în vremurile preistorice.
Acum mult timp, primul schior a fost o femeie. Este vorba de zeița nordică a frumuseții și dragostei, Skade.
Fiind o maestra a vânătorii, se spune că odată a ratat un ren ce fugea prea repede și ca să-l poată prinde și-a pus în picioare tălpici de lemn, devenind astfel prima schioare. Numele ei a devenit Ondurdis (denumirea schiului drept).
De altfel, este interesantă și explicația nordicilor pentru Calea Lactee. Aceasta susține că zeul Tunc-Poks ar fi folosit schiurile în timp ce urmărea un ren dosebit de frumos și așa ar fi luat naștere galaxia.
Nordicii, în general, aveau denumiri diferite pentru schiul drept și cel stâng. Laponii numeau tjarve sabek, ca fiind schiul pentru zăpadă tare, luovasmuoth sabek, cel pentru zăpadă moale și guempe sabek, schiul lupilor.
Originea cuvântului “schi” provine de la termenul skí (cuvânt din limba veche nord-germanică) și înseamnă “băț din lemn”, apoi fiecare țară a adaptat cuvântul în limba ei: englezii în “ski”, spaniolii în “esquis” sau finlandezii în “suksi”. Aceștia din urmă numeau schiul drept, lyly, iar pe cel stâng, kalhu. Cuvântul ski aparține vocabularul limbilor norvegiană (ski) și suedeză (skide).
Unele surse istorice, dar neconfirmate, susțin că termenul “a schia” nu era străin de zonele din Iran, unde se crede că triburile antice inventaseră schiuri pentru deplasarea pe zăpadă și erau confecționate din pieile animalelor.
Schiul are o reprezentare și în alfabetul chinez, în sanscrită el se numește “chid“. iar în slavonă cuvântul este “lija“.
