Array

Castelul Dracula, o destinaţie pentru curajoşi!

- Advertisement -

Transilvania, ţinutul Contelui Dracula, casa celor mai fioroase fiare nocturne. Vampirii şi vârcolacii ies la lună plină şi împânzesc pădurile înfiorătoare ale ţinutului. Din vârful Pasului Tihuţa, Contele Dracula veghează asupra întregului ţinut din sumbrul său castel.

Dracula3

Dacă aveţi un spirit curajos şi chef de aventură, Castelul Dracula este una dintre cele mai bune soluţii. Dacă vă încumetaţi puteţi dormi în castel, puteţi chiar să intraţi în camera întunecoasă în care contele se odihneşte în sălaşul lui, însă trebuie să aveţi grijă să nu îl treziţi!

Romanul scris de Bram Stoker, în care îl înfăţişează pe sângerosul conte Dracula, deţine, după bilbie, locul al doilea ca tiraj de pe mapamond!

- Advertisement -

„… un ţinut din ce în ce mai sălbatic şi mai pustiu. Multe prăpăstii mari şi ameninţătoare, multe cascade, de parcă natura ar fi serbat cândva un carnaval”. Aşa descrie scriitorul englez, Bram Stoker, această zonă a Transilvaniei. Din vârful Pasului Tihuţa se pot vedea cei mai înalte vârfuri ale Munţilor Rodnei (Ineul şi Ineuţul),  Suhardul şi Călimanii.

vedere-de-ansamblu-cu-manastirea-pasul-tihuta-piatra-fantanele-f3kf70--preview

Dacă vizitaţi căminul contelui puteţi încerca şi preparate culinare tradiţonale: sarmale, pulpă de viţel la tavă, purcel în lapte, berbec la proţap, ciolan cu fasole, mămăligă cu brânză etc. şi băuturi specifice zonei ţuică de prune, elixirul lui Dracula etc. Castelul dispune de un restaurant şi o terasă exterioară care vă oferă privelişti deosebite, fiind la etajul 1 al castelului.

În această zonă, Pasul Tihuţa, se află şi o mini staţiune cu case de vacanţă, pârtie, telescaun, Mănăstirea Piatra Fîntînile,  ideale pentru petrecerea unui sejur pe timpul iernii.

Fantasticul „PAS” din Munţii Bârgăului care face legătura între Transilvania şi Bucovina, constituie o atracţie deosebită din punct de vedere turistic. În această zonă mirifică, hotelul-castel „DRACULA” inaugurat în anul 1983 este o bornă la hotarul dintre judeţele BISTRIŢA NĂSĂUD şi SUCEAVA, amplasat la altitudinea de 1116 m.

 

- Advertisement -